Prezențe feminine în științe și literatură

Muzeul Universității „George Emil Palade”, Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și IFSGen – Rețeaua pentru cercetarea istoriei femeilor și promovarea studiilor de gen în spațiul românesc, omagiază Ziua internațională a femeilor.

Vă invităm, așadar, miercuri, 8 martie 2023, între ora 14:00 și 16:00, să aflați totul despre semnificațiile Zilei internaţionale a femeii și să descoperiți câteva dintre personalitățile feminine care au marcat istoria științelor și artelor.

Ziua de 8 martie a devenit, din anii `70 ai secolului trecut, un reper și apel la memorarea și aprecierea lungului proces istoric prin care femeile au reușită să se afirme în planul vieții publice. Articulată pe inițiative ce datează, de fapt, de la începutul secolului al XX-lea (1909, Statele Unite și 1910, întâlnirea de la Copenhaga), Ziua internațională a femeii este legată de deciziile Organizației Națiunilor Unite (ONU) care a declarat anul 1975 „Anul Internațional al Femeii”, iar deceniul 1976 – 1985, ca Deceniu al Femeii. Mai apoi, în 1977, prin Rezoluţia 32/142, fiecare ţară a fost invitată să proclame, orice  zi a anului, în acord cu obiceiurile şi tradiţiile sale, ca „Zi a Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeii şi Pace Internaţională”.

Muzeul Universității vă propune să observați câteva teze de disertație și doctorat susținute de către femei, unele dintre ele veritabile deschizătoare de drumuri pentru accesul femeilor în științele medicale din România, dar și una dintre cele mai vechi teze de disertație susținute de către o femeie la Institutul de Medicină din Târgu Mureș.

Cu o remarcabilă temă propusă, subiect încă de extremă actualitate și importanță pentru spațiul românesc, cancerul de col uterin, este și teza de doctorat susținută de către prima femeie medic din România, Maria Cuțarida-Crătunescu, la Paris, în 1884: L’hydrorrhee et sa valeur semiologique dans le cancer du corps del’uterus (Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin), aceasta fiind prima femeie cu o astfel de calificare din toate ţările est-europene.

Printre manuscrisele puse la dispoziția publicului se află și teza de doctorat a Mariettei Pompilian, doctor în fiziologie și autoare de lucrări ştiinţifice, susținută la Paris, în 1897, sub titlul La contraction musculaire et les transformations de l’énergie. Marietta Pompilian a lucrat la Paris în laboratorul de fiziologie condus de Charles-Robert Richet, laureat al Premiului Nobel în fiziologie și medicină. 

Din colecția expusă face parte și volumul Mariei Economu, doctor în medicină cu titlul obținut la Facultatea din București, în 1909, Noțiuni de igienă infantilă și de puericultură, 1922, dedicat școlilor de fete și menaj, precum și teza de disertație, semnată Gasmet Lizica, pentru obținerea titlului de candidat în științe farmaceutice, Institutul de Medicină și Farmacie, Facultatea de Farmacie, Târgu-Mureș, 1962.

Expoziția tematică cuprinde cărți semnate de Regina Maria, Regina Elisabeta (sub pseudonimul Carmen Sylva), Georges Sand și extrase din rezoluțiile Organizației Națiunilor Unite cu privire la promovarea drepturilor femeilor și egalității de gen, dar și extrase din publicații periodice și alte materiale editate toate ca tribut și memento al importanței egalității de șanse și drepturi, dar și pentru combaterea discriminărilor de orice natură.

Nu rememorăm doar trecutul, ci încercăm să învățăm din el!

Expoziția poate fi vizitată pe durata lunii martie, în fiecare vineri, 14:00 – 16:00 și sâmbătă, 12:00 – 16:00.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: