Expoziție interactivă cu tema „Școala de altădată, surse și resurse de predare”

Expoziția interactivă cu tema „Școala de altădată, surse și resurse de predare”, adresată elevilor și studenților, s-a desfășurat pe data de 8 decembrie 2022, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor UMFST.

Scopul expoziției a fost de a evidenția evoluția și progresul pe care l-au înregistrat mijloacele de predare de-a lungul timpului, dar și de a le exemplifica celor prezenți cum au învățat generațiile anterioare. Oaspeții au avut posibilitatea de a admira și observa modul de funcționare a diferitelor exponate, în dorința de a schimba poate, percepția tradițională asupra spațiului muzeal. 

Manifestarea, desfășurată sub egida celebrării a 110 ani de la nașterea savantului George Emil Palade, a reprezentat și o altă modalitate de a le oferi vizitatorilor oportunitatea de a afla mai multe despre istoria Universității prin secțiunea dedicată cercetării, îmbogățită recent cu un microscop produs de către Interprinderea Optică Română (IOR) în anii 1970. Piesa este o donație din partea Institutului de Medicină Medico-Legală din Târgu Mureș.

Alături de studenții voluntari prin programul VIFU UMFST, implicați în desfășurarea acestei expoziții, ne-au trecut pragul elevii Colegiului Național Unirea, alături de prof. Titi Dălălău.

Ne puteți vizita în continuare în fiecare vineri, între 14.00 și 16.00 și sâmbăta, în intervalul 12.00 – 16.00. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: