Renumitul cufăr, marcat pe placheta centrală cu inscripția „M. Eminovici”, l-a însoțit pe Eminescu de-a lungul întregii sale vieți, devenind martor al călătoriilor sale prin țară și Europa încă din copilărie.
Achiziționat în anul 2017, cufărul a traversat timpul și a fost pus la dispoziția mai multor expoziții, aducând mai aproape de noi o parte din universul marelui poet. Astăzi, datorită implicării și spiritului său generos, domnul Cosmin Pop ne oferă șansa de a descoperi și admira acest simbol al istoriei literare.
Alături de cufăr este expus un facsimil după prima pagină din „Elemente de poetică, metrică şi versificaţiune”, scrisă de Timotei Cipariu şi editată în 1868, carte care poartă pe prima pagină semnătura lui Mihai Eminescu. Documentul a fost pus la dispoziție de Biblioteca Județeană Mureș.
În cadrul evenimentului cultural „Istoria prin obiecte tangibile. Cufărul poetului Mihai Eminescu”, care a avut loc în data de 5 februarie 2025, când a fost sărbătorită Ziua Internațională a Cititului Împreună, cei prezenți au avut ocazia să admire cufărul și să descopere povestea din spatele acestuia, dar și să participe la un moment special pregătit de elevii Liceului UMFST „George Emil Palade”.
Muzeul Universității „George Emil Palade” din Cetatea Medievală poate fi vizitat conform programului: vineri: 14:00 – 17:00; sâmbătă: 12:00 – 17:00; duminică: 12:00 – 17:00.



















