Noaptea Europeană a Muzeelor a fost celebrată și la Muzeul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș, sâmbătă, 12 iunie 2021! Vizitatorii au putut admira expoziția permanentă dedicată istoriei Universității, un proiect conceput din dorința de a conserva și promova moștenirea academică locală.
Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Muzeul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș și alți distinși parteneri publici și privați, au transmis invitația la Noaptea Muzeelor 2021, ajunsă la a XV-a ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 12 iunie, începând cu ora 10:00, până la miezul nopții.
Anul acesta, sloganul ales a fost 𝒫ă𝓈𝓉𝓇ă𝓂 𝓉𝓇𝒶𝒹𝒾ț𝒾𝒶 ș𝒾 𝓃𝑒 𝓇𝑒𝒸𝑜𝓃𝑒𝒸𝓉ă𝓂 𝓁𝒶 𝒸𝑜𝓂𝓊𝓃𝒾𝓉𝒶𝓉𝑒.
Muzeul Universității „George Emil Palade” a propus tururi ghidate în limba română, maghiară și engleză la expoziția permanentă, alături de studenți ai specializării Istorie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, coordonați de către conf. univ. dr. Georgeta Fodor.
Unul dintre exponatele noastre speciale este casa de marcat „National Cash Register 592X”, inventată de către James Ritty, patron de bar din Dayton, Ohio, în jurul anului 1879, din dorința de a dispune de o metodă prin care să controleze vânzările. Casa de marcat preia din funcțiile abacului, inventat cu cca. 4500 de ani în urmă, transpunându-le într-o formă mecanică, dispozitivul inspirându-se ca și principiu de funcționare de la sistemul care aduna numărul de revoluții ale elicei de vapor. Invenția poartă numele de „Casierul Incoruptibil”.

Mulțumim tuturor vizitatorilor pentru interesul manifestat!